Programare
Ne unim forțele cu Rețeaua de Sănătate Regina Maria

Impactul trompelor înfundate asupra fertilității

Fetal Care » Impactul trompelor înfundate asupra fertilității
2 iunie 2022

Trompele uterine leagă ovarele de uter, ceea ce înseamnă că sunt organe de reproducere feminine. Rolul lor este cunoscut: în timpul ovulației, trompele uterine sunt cele care transportă ovulul de la ovarul care l-a produs până la uterul unde se produce implantarea (dacă ovulul a fost fecundat). Fecundarea poate avea loc în regiunea externă a trompei uterine. Dacă o trompă uterină este blocată, atunci spermatozoizii nu mai pot ajunge la ovul și acesta nu mai poate fi fecundat. Pentru a-și putea îndeplini rolul, trompa uterină trebuie pe de o parte să fie permeabilă, adică să permită pătrunderea spermatozoizilor, dar trebuie să fie și funcțională, iar pentru asta trompa uterină trebuie să prezinte mișcări peristaltice, cu ajutorul cărora ovulul poate fi transportat în uter. 

Simptomele trompelor uterine înfundate

Trompele uterine înfundate nu prezintă întotdeauna simptome. Multe femei nu realizează că au așa ceva până în clipa în care nu reușesc să rămână însărcinate. Desigur, pot exista și manifestări ale înfundării trompelor uterine, durerile de exemplu. Acestea se manifestă într-o parte a abdomenului. 

Pe de altă parte, trebuie spus că sunt unele afecțiuni care au drept consecință blocarea trompelor. Endometrioza este o astfel de boală, iar durerile pot fi foarte mari. 

 

Cauzele înfundării trompelor uterine

În mod concret, trompele uterine sunt blocate de țesuturi cicatriciale sau de aderențe pelvine. Țesuturile cicatriciale și aderențele pelvine ajung în acea zonă din cauza mai multor factori, cum ar fi:

  • boala inflamatorie pelvină: poate provoca cicatrici.
  • endometrioza: poate duce la acumularea de țesut endometrial în trompele uterine, ceea ce duce la blocarea trompelor.
  • infecții cu transmitere sexuală: chlamydia și gonoreea de pildă.
  • prezența unei sarcini extrauterine.
  • existența unui fibrom: fibroamele pot bloca trompa uterină.
  • intervenții chirurgicale în abdomen/intervenții chirurgicale pe trompele uterine.

Important de reținut

  • Blocajul tubar, în cele mai multe cazuri, nu poate fi prevenit.
  • Pentru evitarea infecțiilor cu transmitere sexuală, se recomandă folosirea prezervativului.

 

Impactul trompelor înfundate asupra fertilității

ginecolog prezinta radiografie pacienta

În cele mai multe cazuri de infertilitate, problema o reprezintă trompele uterine, fiindcă în acel spațiu este fecundat ovulul. În cazul în care o trompă uterină este blocată, fecundarea ovulului nu se mai realizează. Dacă sunt blocate ambele trompe uterine, pentru obținerea unei sarcini este nevoie de tratament de specialitate. În cazul în care trompele sunt parțial blocate, se poate obține totuși o sarcină, numai că, în astfel de situații, crește riscul de sarcină extrauterină. Explicația este foarte simplă, dacă trompa uterină este parțial blocată este mai dificil pentru ovulul fecundat să-și continue drumul către uter, pentru a avea loc implantarea. Dacă numai o trompă este blocată, atunci ovulul fecundat are la dispoziție cealaltă trompă, prin urmare fertilitatea nu este afectată.

 

Cum se stabilește funcționalitatea trompelor uterine

Medicul specialist poate stabili diagnosticul de trompe uterine blocate în urma unor investigații de specialitate:

  • histerosalpingografia: cu ajutorul razelor X se examinează interiorul trompelor uterine. Se folosește o substanță de contrast, pentru ca organele să iasă mai ușor în evidență. Această investigație se face mai ales în prima parte a ciclului menstrual. Nu întotdeauna rezultatele sunt concludente, pot fi și rezultate fals pozitive.
  • laparoscopie: se pot vedea, în timp real, cauzele obstrucției trompelor uterine, dacă acestea există.

 

Cum se tratează trompele uterine înfundate

În cazul unui blocaj al trompelor uterine, singura modalitate prin care poate fi obținută o sarcină este fertilizarea in vitro. În cazul în care trompele uterine sunt blocate cu particule de țesut, medicul poate recomanda chirurgia laparoscopică pentru a reda funcționalitatea trompelor. Dacă este afectată numai o porțiune din trompa uterină, medicul poate recurge la îndepărtarea segmentului cu probleme, iar părțile sănătoase sunt conectate între ele. În asemenea cazuri, nu se elimină însă riscul de sarcină extrauterină. Tocmai de aceea, medicul specialist recomadă procedura de fertilizare in vitro dacă femeia își dorește copii. Fiecare caz este analizat separat și se identifică metoda de tratament adecvată, în funcție de starea generală de sănătate a femeii și de dorința ei de a avea sau nu copii. 

Ce trebuie reținut

Trompele uterine blocate reprezintă o cauză a infertilității feminine. Blocajul trompelor poate fi îndepărtat prin chirurgie laparoscopică, iar în acest fel fertilitatea este îmbunătățită. Dacă intervenția chirurgicală nu se poate face și dacă pacienta nu are probleme majore de sănătate, atunci rămâne soluția fertilizării in vitro. Este necesar consultul la o clinică medicală de renume și cu medici specialiști.