Programare
Ne unim forțele cu Rețeaua de Sănătate Regina Maria

Infecția urinară în sarcină: cauze, simptome, tratament

Fetal Care » Infecția urinară în sarcină: cauze, simptome, tratament
19 decembrie 2023

În acest articol, îți oferim informații esențiale despre infecțiile urinare în timpul sarcinii. Vom explica simptomele acestei afecțiuni și care sunt manifestările care ar trebui să îngrijoreze în timpul sarcinii, care sunt cauzele acestui tip de infecție, metodele de diagnosticare și, bineînțeles, tratamentul adecvat. Vom discuta de asemenea despre complicațiile care pot apărea, dar și despre metodele de prevenire, pentru ca sarcina să decurgă fără astfel de neplăceri. 

Ce este infecția urinară?

Infecția tractului urinar se dezvoltă într-o parte a sistemului urinar, care poate să includă:

  • rinichi;
  • uretere (tuburi care transportă urina de la rinichi la vezica urinară);
  • vezica urinară;
  • uretra (tubul scurt care transportă urina din vezica urinară în afara corpului).

Bacteriile cauzează majoritatea infecțiilor urinare. Oricine poate dezvolta o asemenea infecție, dar infecțiile urinare sunt mai frecvente la femei și pot fi foarte îngrijorătoare în cazul gravidelor. De obicei, aceste infecții se dezvoltă la nivelul vezicii urinare și al uretrei. Uneori, însă, pot duce la infecții renale. Într-o asemenea situație, infecția urinară poate declanșa travaliu prematur și nașterea prematură a unui bebe mic, sub limita normală (1).

Simptomele infecției urinare

În cazul unei infecții urinare, pot apărea următoarele simptome:

  • nevoie urgentă de a face pipi sau de a face pipi mai des;
  • dificultăți la urinare;
  • senzația de arsură sau crampe în partea inferioară a spatelui sau în partea inferioară a abdomenului;
  • senzația de arsură la urinare;
  • urină care arată tulbure sau are un miros puternic;
  • sânge în urină, care o poate face roșie, roz aprins;

De asemenea, pot apărea și alte simptome:

  • febră;
  • greață;
  • vărsături;
  • dureri în partea superioară a spatelui, adesea doar pe o singură parte (2).

 

De ce sunt infecțiile urinare mai frecvente în timpul sarcinii?

Când ești însărcinată, anatomia tractului urinar se schimbă. De exemplu, rinichii devin mai mari, iar uterul în creștere îți poate comprima ureterele și vezica urinară. Din cauza acestei comprimări, golirea completă a vezicii urinare în timpul sarcinii devine mai dificilă. În plus, nivelul de progesteron și estrogen crește în timpul sarcinii, ceea ce poate slăbi vezica urinară și ureterele.

Sarcina modifică, de asemenea, compoziția urinei, reducând aciditatea și crescând cantitatea de proteine, hormoni și zahăr din urină. Excesul de zahăr poate încuraja dezvoltarea bacteriilor. De aceea, infecțiile urinare sunt mai frecvente în timpul sarcinii, astfel că se recomandă ca toate femeile însărcinate să facă o analiză de urină și o cultură de urină la 12-16 săptămâni (2).

 

Cauzele infecției urinare în sarcină

Pe lângă cauzele care declanșează infecția urinară legate de modificarea corpului și a compoziției urinei, există și alte cauze:

  • Escherichia coli și alte bacterii: E. Coli este cea mai frecventă cauză a infecțiilor urinare și se poate muta din rect în uretră dacă nu te ștergi din față în spate.
  • activitatea sexuală: unele bacterii de lângă vagin pot ajunge în uretră.
  • streptococul de grup B: multe femei au această bacterie în colon și vagin. Aceasta poate provoca infecții urinare și femeile o pot transmite bebelușilor. Medicul specialist va testa gravida în jurul săptămânii 36 – 37 de sarcină (1). 
  • schimbări hormonale: aceste modificări pot afecta tonusul muscular al tractului urinar, ceea ce poate împiedica golirea completă a vezicii urinare și poate favoriza dezvoltarea bacteriilor.

 

Diagnosticarea infecției urinare în sarcină

Diagnosticarea infecției urinare în timpul sarcinii este un proces complex care începe cu o discuție detaliată cu medicul despre simptomele observate. La fel ca la orice alt control medical, examenul fizic joacă un rol esențial în acest demers. Însă, pentru a confirma prezența infecției urinare, sunt necesare și anumite teste de laborator. Cea mai simplă și rapidă metodă este analiza urinei, care poate evidenția prezența unor substanțe indicatoare ale infecției. În cazul în care rezultatele sunt neconcludente sau există suspiciuni de complicații, se poate recurge la o cultură de urină, care permite identificarea exactă a bacteriilor cauzatoare de infecție. Diagnosticarea timpurie a infecției urinare în timpul sarcinii este esențială pentru evitarea unor posibile complicații. În plus, medicul poate da cele mai bune sfaturi pentru dezvoltarea unei sarcini sănătoase.

 

Tratamentul infecției urinare în sarcină

Tratamentul infecției urinare în timpul sarcinii presupune antibiotice administrate timp de 3-7 zile sau după cum recomandă medicul. Simptomele infecției ar trebui să dispară în 3 zile. Tratamentul nu trebuie întrerupt mai devreme, chiar dacă simptomele pacientei se estompează (1). Medicul trebuie să fie prudent în alegerea antibioticului, deoarece nu toate sunt sigure pentru utilizare în timpul sarcinii. 

Pe lângă medicamente și igienă, există anumite măsuri de suport ce pot fi luate pentru a ameliora simptomele infecției urinare:

  • consumul unei cantități suficiente de lichide pentru a ajuta la diluarea urinei și reducerea disconfortului;
  • evitarea băuturilor care pot irita vezica, precum cafeaua și alcoolul;
  • utilizarea unei pături încălzite sau a unei sticle cu apă caldă pentru a alina durerea.

Care sunt complicațiile infecției urinare în timpul sarcinii?

O infecție urinară are mai multe șanse să devină o infecție renală în cazul unei sarcini. În timpul sarcinii, infecțiile renale sunt mai grave și pot cauza probleme atât pentru gravidă, cât și pentru copil (2).

De asemenea, prezența bacteriilor în urină (chiar în lipsa durerilor sau a altor simptome) este asociată cu o afecțiune numită preeclampsie. Preeclampsia este o afecțiune medicală gravă în timpul sarcinii, care cauzează tensiune arterială ridicată și poate afecta multe organe ale corpului, inclusiv ficatul, rinichii și creierul. Dacă nu este tratată, poate duce la probleme grave atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, dar tratamentul precoce previne astfel de probleme. Infecția renală poate cauza probleme precum infecție severă (septicemie), probleme cu tensiunea în sarcină (3).

Cum să previi infecția urinară în timpul sarcinii

Pentru a preveni dezvoltarea unei infecții urinare:

  • bea cel puțin opt pahare de apă pe zi;
  • șterge-te din față în spate atunci când mergi la baie;
  • golește vezica urinară cu puțin timp înainte și după sex;
  • folosește lubrifianți pe bază de apă;
  • nu face dușuri vaginale;
  • evită deodorantele feminine puternice sau săpunurile care provoacă iritații;
  • spală zona genitală cu apă caldă înainte de sex;
  • poartă lenjerie intimă de bumbac;
  • nu purta pantaloni strâmți;
  • urinează des;
  • evită alcoolul, sucurile de citrice, mâncarea picantă și băuturile cu cofeină, care pot irita vezica urinară (1).

Acest articol a fost realizat cu informații din următoarele surse:

(1) WebMD, „UTIs during pregnancy”: https://www.webmd.com/women/pregnancy-urinary-tract-infection

(2) Everyday Health, „Urinary tract infections during pregnancy: symptoms, treatment, and common question”: https://www.everydayhealth.com/urinary-tract-infection/utis-pregnancy-symptoms-treatment-common-qs/

(3) Pregnancy birth & baby, „Urinary tract infections (UTIs) during pregnancy”: https://www.pregnancybirthbaby.org.au/urinary-tract-infections-utis-during-pregnancy#:~:text=During%20pregnancy%2C%20changes%20that%20occur,and%20lead%20to%20an%20infection.