Programare
Ne unim forțele cu Rețeaua de Sănătate Regina Maria

Durerea de sâni (mastodinia): Când ar trebui să apelăm la medicul specialist?

Fetal Care » Durerea de sâni (mastodinia): Când ar trebui să apelăm la medicul specialist?
6 martie 2023

Durerea de sâni sau mastodinia afectează majoritatea femeilor. Manifestările specifice apar de regulă cu câteva zile înaintea menstruației. Acest tip de durere este rar un semn al cancerului de sân. Algia la sâni manifestată pentru o perioadă îndelungată trebuie investigată, medicul specialist este singurul în măsură să stabilească diagnosticul și tratamentul adecvat. 

Durerea de sâni, cunoscută în limbajul de specialitate și ca mastodinie, se referă la senzațiile de algie care se manifestă la nivelul întregului sân, mamelonul sau areolei. Mastodinia poate fi constantă sau se manifestă ocazional, la femei, dar și la bărbați. Gestionarea durerii se poate realiza prin tratament specific, dar și cu schimbarea stilului de viață. 

Ce este durerea de sân (mastodinia)

Mastodinia este durerea de sâni care poate să apară la ambele sexe, fiind mai des întâlnită la femei. Există mai multe tipuri de durere de sâni (1):

  • Durere premergătoare menstruației, apare 2 – 3 zile pe lună – este ușoară sau moderată și poate afecta ambii sâni;
  • Durerea de 1 săptămână sau mai mult, lunar – apare înaintea menstruației și se poate manifesta pe durata ciclului menstrual, moderată sau severă, afectează ambii sâni;
  • Durerea cronică – nu are legătură cu ciclul menstrual și se manifestă toată luna. 

Simptome ale durerii de sâni (mastodinia)

În timpul durerii ciclice de sâni poți sesiza (2), (3): 

  • inflamație;
  • umflături ale sânilor;
  • greutate;
  • senzație de sâni sensibili;
  • durerea se poate resimți la sâni, în porțiunea superioară și externă, dar și în jurul axilelor sau al umerilor. 

Simptomele specifice durerii non-ciclice sunt (2), (3):

  • algie la nivelul unei zone a sânului, ascuțită, acută, nu se răspândește;
  • senzație de arsură sau de junghi în zona afectată, uneori cu mastită – durere, inflamație și umflarea zonei, cu degajare de căldură – la mamele care alăptează. 

Cauzele apariției durerii de sâni (mastodinia)

Durerea de sâni legată de ciclul menstrual are mai multe cauze de apariție (2): 

  • contraceptive;
  • sarcină;
  • infecții;
  • inflamații;
  • unele medicamente pentru infertilitate feminină;
  • terapie hormonală;
  • radioterapie realizată anterior;
  • antidepresive;
  • chisturi mamare;
  • fibroadenoame;
  • costocondrită;
  • cicatrici chirurgicale. 

Cauzele de apariție ale durerii non-ciclice (2):

  • fumatul;
  • consumul exagerat de cofeină;
  • stres;
  • alăptare. 

Când să mergi la medic pentru durerea de sâni (mastodinia)

  • Schimbarea dimensiunii sau a formei sânului;
  • Erupție cutanată în jurul mamelonului;
  • Scurgeri la nivelul mameloanelor;
  • Prezența umflăturilor sau a unor noduli la sân sau axilar;
  • Durere în zona sânilor și a axilei, fără legătură cu menstruația (3). 

Cum se stabilește diagnosticul în durerea de sân (mastodinia)

Sursa foto Shutterstock

Programează un consult pentru stabilirea cauzei durerii de sâni (mastodinia). Trebuie să descrii simptomele resimțite medicului cu competențe în domeniu, momentul apariției acestora, precum și să îi oferi informații despre istoricul medical și familial. 

Examinarea sânilor este însoțită uneori de investigații amănunțite pentru un diagnostic complet, astfel că medicul va recomanda realizarea unor proceduri care să îi ofere răspunsurile necesare (1). 

Ecografia mamară poate fi realizată pentru a dezvălui, cu ajutorul undelor sonore, imagini ale sânilor tăi. Recomandarea medicală pentru ecografie poate veni la pachet cu o mamografie. Aceasta din urmă oferă posibilitatea examinării zonei de la nivelul sânului acolo unde apare o formațiune sau o îngroșare anormală. 

Când aceste proceduri nu oferă suficiente informații, doctorul poate recurge la o altă investigație, biopsia mamară, necesară pentru zonele neobișnuite de la nivelul sânilor, unde există formațiuni dense, care nu pot fi observate corect pe parcursul examenelor imagistice (2). Proba de țesut mamar prelevată în procesul biopsiei este analizată în laborator. 

Opțiuni de tratament în durerea de sâni (mastodinia)

Metoda observației

Există situații în care investigațiile medicale de specialitate nu pot identifica motivul pentru apariția durerii de sâni. Când nu sunt evidențiate alte probleme medicale și durerea nu afectează viața pacientei, medicul poate decide să nu prescrie un tratament specific, iar în timp, algia poate să dispară (1). Efectuarea unor controale periodice la sân și a unor ecografii de sân pot fi unelte necesare pentru observarea modificărilor ce ar putea să apară. 

Schimbări ale stilului de viață 

Schimbarea sutienului sau renunțarea la acest articol de lenjerie intimă poate contribui la reducerea durerii până la dispariția ei (1). 

Specialistul îți poate indica și alte variante simple și la îndemâna ta, menite să te ajute să scapi de durerea de sâni (2): eliminarea cofeinei, renunțarea la fumat, aplicarea unor compresa călduțe pe zona afectată, eliminarea factorilor de stres și relaxare. 

Tratament medicamentos

Cu recomandarea medicului, pe bază de prescripție medicală, poți să utilizezi un unguent sau o cremă cu un antiinflamator nesteroidian pentru a reduce inflamația și durerea. 

Există și alte medicamente orale care pot fi prescrise pentru tratarea durerii de sâni. Multe dintre acestea pot să conducă la reacții puternice (1), de aceea sunt prescrise cu moderație și trebuie utilizate conform indicațiilor (2). La primele simptome ale unei reacții alergice sau alt tip de reacție adversă va trebui să consulți de urgență medicul. 

O altă variantă de luat în calcul dacă îți administrezi pastile contraceptive este fie schimbarea acestora, fie renunțarea la această metodă contraceptivă o perioadă. Medicul te poate ajuta cu recomandări specifice situației tale. 

În situația în care ești într-o altă etapă a vieții tale, la menopauză, și te afli sub tratament hormonal, reducerea dozei sau oprirea administrării pot fi luate în discuție (1). 

Tratament alternativ

Suplimentele alimentare trebuie luate la recomandarea medicului. Uneori acesta te poate îndruma spre utilizarea uleiului de primulă care poate reduce durerea de sân datorită capacității sale de a modifica acizii grași esențiali din celulele organismului sau a vitaminei E, în doză specifică recomandată (1).

Tratamentul acordat de medicul specialist de la o clinică medicală de prestigiu diferă de la caz la caz și ține cont de manifestările prezente la fiecare persoană în parte. 

Durerea de sâni (mastodinia) nu este gravă de cele mai multe ori. Disconfortul și neplăcerea pot să dispară de la sine. Alteori, însă, trebuie să îți schimbi stilul de viață sau să apelezi la unele tratamente recomandate de medicul specialist, după un control fizic, dublat de investigații medicale amănunțite. 

Surse de informare:

1. Breast painhttps://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/breast-pain/symptoms-causes/syc-20350423

2. Breast Pain (Mastalgia) – https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15469-breast-pain-mastalgia

3. What are the causes of breast pain? – https://www.medicalnewstoday.com/articles/263566#1