Noutati

Avortul recurent

22 octombrie 2019

Luna octombrie a fost declarată de asociația Healthline International ca fiind luna conștientizării la nivel mondial asupra avortului spontan.

Experiența unui avort este epuizantă atât fizic cât și psihic. Din nefericire, unele femei trec prin această traumă în mod repetat, suferind ceea ce se numește în termeni medicali “avort recurent”.

Pentru că vedem din ce în ce mai multe astfel de situații, la Fetal Care Center specialiștii noștri vin în întâmpinarea cuplurilor care își doresc un copil și care au trecut prin pierderi succesive ale sarcinii cu un protocol de management terapeutic specific.

Medicii noștri specialiști vă pot ajuta să înțelegeți care este statusul dumneavoastră din punct de vedere medical și vă pot ghida către proceduri și tratamente specifice pentru a preveni recurența avortului spontan. Testele și procedurile efectuate în cadrul clinicii noastre vă pot oferi răspunsurile pe care le căutați precum și soluții pentru a crește rata de succes la următoarele sarcini. Pe lângă protocoalele medicale personalizate situației dumneavoastră, vă stăm alături și cu suport psihologic de specialitate pentru a vă ajuta să depășiți trauma pierderii sarcinilor anterioare dar și pentru a vă pregăti emoțional pentru proceduri de Reproducere Umană Asistată, dacă situația impune acest lucru.

Ce este avortul recurent?

Se definește ca avort recurent pierderea succesivă a cel puțin două sarcini. În UK de exemplu, aproximativ 1 din 100 femei suferă de această patologie. Nivelul de anxietate al acestor paciente poate atinge cote alarmante, ajungând destul de des la solicitarea suportului psihiatric, în cazul în care nu se iau măsuri preventive în acest sens.

De ce mi se întâmplă mie?

Uneori nu există cauze evidente pentru un avort spontan. Deși abordarea medicală corectă a acestui diagnostic va sublinia faptul că nu este nimic ”în neregulă” cu dumneavoastră, frustrarea că totuși se întâmplă poate fi copleșitoare. Cu cât cauza este mai greu de identificat, cu atât frustrarea celor care trec prin astfel de experiențe este mai mare. Acesta este motivul pentru care protocoalele internaționale de tratament în aceste situații impun ședințe de terapie psihologică de specialitate, individuală sau de cuplu.

Care sunt cauzele aceastei patologii?

Există o serie de factori ce cauzează avortul recurent. Pe lângă factorii genetici, care reprezintă peste 35% din cauzele bolii abortive, putem menționa:

  • Cauze anatomice (incompetență cervicală, PCOS etc.)
  • Cauze Endocrine
  • Infecții
  • Cauze autoimune
  • Trombofilii ereditare
  • Factori spermatici
  • Factori de mediu ș.a.

Cum pot afla care este problema în cazul meu?

În cadrul Fetal Care abordarea medicală a unei astfel de patologii este una multidisciplinară. Într-o primă fază vom apela la o serie de teste complete pentru ambii parteneri ai cuplului, pentru a identifica o posibilă cauză a avortului:

  • testări hormonale
  • teste imunologice
  • screening-ul infecțiilor (genitale și serologie)
  • evaluarea cavității uterine (ecografie transvaginală, histeroscopie, laparoscopie)
  • cariotipare din sânge periferic pentru ambii parteneri și consult genetic de specialitate

Menirea acestor teste este aceea de a lega efectul de o cauză medicală, aceasta ajutând în cele din urmă echipa de specialiști în luarea celei mai bune decizii cu privire la protocolul de tratament potrivit pentru dumneavoastră.

La clinica Fetal Care echipa noastră medicală vă pune la dispoziție cele mai avansate metode de diagnostic și tratament, utilizând echipamente de ultimă generație și protocoale acreditate la nivel mondial, pentru ca dumneavoastră să vă îndepliniți visul de a aduce pe lume un copil sănătos!

Împreună transformăm visul în realitate!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.